jK. Design: 2011

Crapatura

Probabil acesta era scopul ei, sa stea acolo, praful sa se adune peste luciul de safir. Era acolo de mai bine de 5 ani, pe aceeiasi noptiera plina de praf ce nu mai reflecta decat praful ce invelea totul. Acelasi peisaj gri, acelasi curent produs de geamurile sparte ale casei cele vechi. Picior de om numai ridicase praful ce inabusea podeaua putreda. Perdele zdrentuite se purtau luate de curent, singurul lucru ce le-a mai curatat cat de cat in tot acest timp. Nu ai fi zis ca au trecut doar cativa ani. Atmosfera parca emana zeci de ani petrecuti acolo.

-Matusica, uite ce am gasit!

Deceniile fura spulberate de glasul zglobiu, de scartaitul produs de podea la presiunea piciorului fetitei de doar 11 ani, de norisorii de praf ramasi in urma ghetelor lui Darriot. Hm, “Dariot”, ce fraier ar oferi un asemenea nume unui copil?! Cat de stupid poate sa sune…Poate atat de stupid pe cat este si viata acestei fetite.

Ochiii micuti, luciosi privira visatori catre micuta piatra de culoarea safirului ce statea pe vechiul obiect de mobilier. Intinse manuta si…

-NU! Striga matusa ei. Dar era prea tarziu, fata luase deja piatra si simti cum atmosfera aceea gri dispare si cum ar putea practic picta acel loc. Simtea frumusetea monocromatismului acelei camere. Privea uimita in jur. De ce poate vedea ceva frumos in ceva atat de monoton colorat? Toata lumea stie ca fetitelor de varsta ei le place sa vada lucruri colorate, sa se joace cu culorile asa ca de ce acel gri? De ce iubeste acea nuanta murdara?

Matusa ei isi lua fata in maini si privi cu ochi parca secati de teama catre ea.

-Hei! De ce te uiti asa la mine? Intreba ea deja speriata.

-Nimic, nimic scumpete. M-a dezamagit doar ca desi mi-ai promis ca nu atingi nimic ai facut-o.

-Iarta-ma dar ceva ma impins parca sa iau aceasta frumoasa piatra – si ii intinse manuta cu degete subtiri si firave in care sedea inocenta piatra de marimea buricului degetul ei. Poftim, uita-te mai de aproape daca vrei matusica Tania.

-Nu, nu draga, pastreaz-o este a ta, nu am nevoie de mai multe detalii. Spuse aceasta cu glasul tremurand, parca fiind speriata de ceva ce fetita nu zarea. Aceasta o privi banuitor si o baga inapoi in buzunar.

-Hei! Nu ma mai privi asa! Spuse acum matusica, starea ei schimbandu-se instantaneu. Zambea larg acum si ochii ii erau inlacrimati.

-Cum te privesc? Intreba ea neintelegand.

-Ma privesti ca un detectiv. Ti-ai vazut vechea casa. Este cam frig aici nu crezi? Haide acasa.

Iesira afara in frigul nemilos al anotimpului inghetat.

-Uraaasc iarnaaa! Striga fetita acoperind cu greu sunetul vantului ce ii intepa fata.

Ajunsera la audi-ul cald si incapator al matusii Tania cu ghetele pline de zapada. Scutura picioarele inainte sa deschida usa autoturismului. Cladirile se scurgeau ca un lichid sub privirea copilei, pe geamul putin aburit al masinii.

-Deci aceasta este casa in care am stat pana la cinci ani impreuna cu mama mea?

-Da draga, asa cum ti-am promis, ti-am aratat-o intr-un final.

-Au trecut doar sase ani, de ce nu-mi amintesc nimic? Nu mi-o amintesc pe mama, nu-mi amintesc nici un detaliu din locul acesta, nimic. Zise ea simtindu-si ochii inlacrimati.

-Vai…dulceata…nu fi intristata, spuse Tania calmand-o, privind-o in oglinda retrovizoare.
Parca fara vrea logica cuvintele matusii sale o calmara instantaneu. Parcuse drumul catre casa Taniei privind cladirile curgande in ceata pe geamul usii din spatele masinii.

***

Probabil scopul ei se schimbase, statea acolo, atarnata de gatul fetei ce acum avea 13 ani. Ii placuse atat de mult acea piatra incat si-o dorise la gat. A mers impreuna cu matusa ei la un bijutier, bijutier ce ramasese cu gura cascata nestiind din ce este confectionata petricica. Acesta a prins-o intr-un suport din argint fara sa o zgarie si i-a confectionat un inel mic, tot din argint pentru a putea fi agatata la gat. Ii placea foarte mult. Inca de cand o gasise viata ei era mai colorata practic.

Data de douazeci ianuarie era in anul acesta mult mai calda decat cea de acum doi ani. Venea de la scoala cu un ghiozdanas in spate prin parcul pe care il pacurgea aproape zilnic. Crengile pomilor atarnau ingreunate de cantitatea de zapada ce zacea acolo inca de la prima ninsoare.

Bancile parcului care mai de care mai rupte si mai vechi stateau goale indurand frigul de afara. Merita parca sa faca o poza. Scoase din geanta de scoala aparatul pentru care matusica ei lucrase destul de mult, fixa parcul si mortaliza peisajul. Blitul lumina o mare parte din alee. Continua sa mearga. Odata ajunsa la iesirea din parc zari o silueta parca hibernand pe una din ultimele banci de pe alee. Statea atat de nemiscata incat ii parea din stana de piatra. Continua sa mearga cu pasi mai mari hotarata sa treaca fara a se opri sau a privi in acea directie.

De cand gasise piatra avea tendinta sa o stranga in palma in momente de tensiune, emotie, frica sau orice altceva asemanator. Acum insa facuse o greseala, isi uitase lantisorul cu tot cu pietricica acasa. Se panica. Se opri in loc gata sa se intoarca sa gaseasca un alt drum spre casa. Se intoarse cu spatele dar apoi isi spuse: “POFTIM?! Ce fac eu aici? Nici macar atat curaj nu am?! Ma tem doar de o silueta? Asta nu poate fi posibil.” Arunca o privire lenta peste umar. Era prea departe ca sa poata vedea daca e privita sau nu. Se intoarse pe calcaie si pasi incet inainte. Dupa cinci – sase pasi mari viteza. Era aproape de silueta cea sinsitra.

Dar de ce?! De ce se uitase inspre ea cand isi propusese sa nu o faca? Era speriata si pentru o fractiune de secunda intorsese capul. Ca o tornada, ca vantul ce ii intepase tot corpul in ziua gasirii pietrei silueta intunecata se prefaca intr-un nor, intr-un nor de praf ce zbura spre ea facand-o sa se opreasca cu fata in aceeiasi pozitie pe care o avusese atunci cand s-a uitat inspre banca.

Se facu liniste si pentru mai mult de zece secunde fata nu se misca. Doar lacrima calda ce i se prelinse pe obraz, doar lacrima ce intruchipa toata frica din sufletul ei o trezi la realitate. Pica in genunchi si incepu sa planga pe asfaltul de mult nematurat al parcului. Dupa un minut de tacere totala a naturii unde numai suspinele ei mai erau vii auzi o voce foarte joasa.

-Tine fericirea aproape sa-ti incalzeasca sufletul…

Fata incremeni. Era o voce foarte rece, joasa si ragusita. Parca tocmai ii vorbise un fumator inrait.

-CINE A ZIS ASTA?! Tipa ea fara sa ii mai pese de frica ce ii inghetase tot sangele din corp parca.

-Sau lasa caldura si tine tristetea care te va face rece ca marmura.

-DISPARI! Tipa fata luand-o la fuga spre iesirea din parc.

Ajunse acasa alba la fata, ciufulita, cu ochii mariti de spaima si cu urme clare de lacrimi varsate. Se descalta si fugi direct in camera ei trecand prin sufragerie, unde matusa sa citea un ziar, fara sa spuna vreun cuvant. Tranti usa dormitorului atat de tare incat cazura cateva bucatele de tencuiala.

“De ce eu?! Ce am facut gresit?! Care a fost greseala mea de s-a intamplat…”

-Cioc, cioc! Spuse matusa sa care bagase capul prin usa intredeschisa, intrerupandu-i gandurile.

-Sa inteleg ca nu ai avut o zi prea buna? O intreba ea.

Se apropie si se aseza pe podea, cu barbia sprijinita de marginea patului.

-Sa spunem ca am fost la locul si momentul nepotrivit.

Darriot isi privi matusa. Avea o privire foarte calda. Mereu stia sa te faca sa te simti asa cum nici chiar o mama nu ar putea.

Intoare putin capul si privirea ii ingheta. Ochii calzi ai matusii mai aveau putin si ieseau din orbite. Darriot se dadu putin inapoi si o privi speriata. “Tania privea in gol. Ce ar fi putut sa ii provoace o asemenea reactie?”

Matusa sa se ridica de jos. Facu doi pasi pana la noptiera si apuca cu doua degete lantisorul al carui piatra atarna acum de parca i-ar fi fost scarba de ea.

-Tine! Zise Tania pe un ton rastit. Este a ta. Tu ai gasit-o si iti va aduce noroc. Nu crezi ca te-ar ajuta sa o ai la tine in momentele grele? Continua pe un ton extreme de cald.

Schimbarile bruste de temperament si de inaltime a vocii matusii Tania o ingrozeau practic pe Darriot. Ce se intampla cu ea?

***

Liceul de arta era un loc unde se regasea. Terminase scoala si deja era in anul al treilea pe profil de fotografie in liceu. Avea 17 ani. Cand intrase in liceu ramasese masca dupa multi baieti de acolo. Nu va intrebati de ce! Anii trec si hormonii circula. Considera inca faptul ca nu are nici o sansa cu niciun baiat din liceu. Ochii verzi ca smaraldul, parul rosu ca focul si tenul ce parea usor bronzat dadea insa orice persoana de sex masculin pe spate. Ea totusi nu vedea asta.

Ea insa dorea sa se prefaca oarba. Dorea liniste si nu voia sa implice pe nimeni in viata ei. Modul ei de a fi se schimbase complet de cand simti acele reci ale norului negru atingandu-i fata.

Un singur baiat insa renunta in continuare sa ii iasa din minte parca provocand-o sa renunte la aceasta dorinta de a se rezerva de ceilalti.

Josh ii atinse piciorul si urca pana in dreptul sanilor. Sutienul cazu pe spatarul scaunului. Simtea buzele calde ale baiatului nu numai in locul unde o sarutau ci in tot corpul. Era ca un fir de curent electric patrunzandu-i nemilos prin trup. El isi inlatura deasemenea hainele si tandrete el ii inlatura si ultimul element vestimentar.

Tania plecase cu nu mai mult de doua ore in urma catre aeroport. Avionul avea sa o duca spre resedinta sa din Germania.

Adolescentii se priveau in goliciunea lor. Gandurile fiindu-le subintelese amandurora. Buzele lui Josh ii coborara pe gat, pe piept, pe …

-dar atingerea fu intrerupta de patra de la gatul fetei. Baiatul ii baga mana sub ceafa, ii ridica parul si scoase lantul pe care il aseza pe noptiera. Fata fu patrunsa de un fior rece, plin de subinteles uitandu-se spre accesoriul nu tocmai fara importanta ce statea pe lemnul plin de praf.

-Este vreo problema? Intreba Josh.

Ea il privi sfioasa si se isi spuse “Nu vreau ca asta sa se sfarseasca asa” – si ii raspunse:

-Nu, de ce ar fi? Si ii zambi oarecum fals.

Baiatul continua ce incepuse ajungand acum cu buzele ceva mai jos de abdomenul lui Darriot. Fata se indoi privind peretele din spate

infiorandu-se de atingerile lui. Atingerile puternice ale lui Josh fura resimtite de corpul fetei print-un tsunami aducator de placere.

Baiatul se ridica iar la acelasi nivel cu ea si in urmatorul momentse apasa cu forta in ea. Suspina, placerea atingand apogeul. Mangaia spatele acestuia. Era dur, ca din piatra. Se simtea dominata si asta ii placea. Mereu dorise sa decida pentru ea si sa nu se lase usor influentata. Acum insa uita de toate astea lasand-ul pe Josh sa fie el, lasandu-se pe ea sa fie fata, lasandu-se pe ei sa fie unul. Miscarile lui erau circulare, transmitand continuu impulsuri de placere vinovata. Inchise ochii si se lasa purtata de apasarile acestuia, de fortele naturii la care era supusa. Simtea oarecum ca ii era frig dar nu mai conta, totul era asa cum isi dorise.

Rece, si mai rece, mult mai rece – ceva nu era bine. Deschise ochii alarmata de sunetul ciudat scos de Josh dar totul era negru. Ace incepusera sa ii intepe nemiloase corpul. Baiatul se sufoca. Pica peste ea de parca ceda. Darriot scoase un tipat stins de spaima si intinse mana pana la colierul de pe noptiera pe care il puse printr-o miscare facuta mai mult din disperare la gat.

Camera reveni la normal. Il dadu pe Josh la o parte si incepu sa-l strige pe nume. Acesta nu raspundea.

-Hei! Josh, Joosh, Jooosh. Trezeste-te Josh, te rog! TREZESTE-TE! Era speriata si lacrimile ii inundasera deja obrajii. Lua un cearceaf cu care se inveli si fugi in bucatarie. Scoase colierul de la gat, plasa piatra pe un fund de tocat si il lovi cu putere cu un ciocan pe care Tania il folosea cand dorea sa bata vreun cui prin casa. Acesta nu pati nimic. Incerca sa-l loveasca si a doua oara cand fu oprita de acele inghetate pe care le simtise cu cateva momente in urma.

Pica in genunchi strapunsa de durere. Intinse mana si isi puse iarasi colierul la gat. Se intoarse in dormitor franta de durere, plangand cum niciodata nu o mai facuse pana atunci. “Cu ce gresise Josh?! Cu ce gresise ca sa pateasca asta?! Nu era decat vina mea.”

-NU ESTE DECAT VINA MEA! Tipa ea de data aceasta cu putere.

In acel moment matusa Tania intra pe usa dormitorului aruncandu-se in genunchi langa ea si luand-o in brate.

-Gata scumpa mea, gata, sunt aici, gata. Ii spunea Tania uitandu-se cu ochii plini de spaima la Josh care zacea rece in pat.

Dupa zece minute fata se oprise din plans uitandu-se in gol, fiind impietrita de exceptionala frica ce o stapanea. Matusa Tania era si ea rezemata de acelasi zid, amandoua pastrand tacerea de inmormantare care le cuprinsese.

-Sa nu iti treaca vreo tampenie prin minte. Spuse Tania spargand tacerea.

Fata auzi dar nu reactiona.

-Mama ta s-a sinucis dar blestemul tot nu a fost eliminat, adauga ea.

Acum Darriot intoarse capul spre ea privind-o intr-un mod in care Tania nu mai vazuse vreodata. Femeia inchise ochii si inghiti in sec.

-M-am gandit ca este bine sa stii ca nu functioneaza ca sa nu faci aceeiasi greseala, continua Tania fara sa deschida ochii insa. Singura solutie de a distruge blestemul este ca detinatorul sa omoare persoana cea mai draga pentru el. Mama ta nu a avut acest curaj, tu fiind persoana cea mai apropiata de inima ei. Darriot se ridica fara sa zica nimic.

-Unde te duci? O intreba Tania.

-La toaleta, raspunse fata scurt.

Se intoarse insa cu un cutit. Tania o privi speriata.

-Darriot, zise femeia ridicandu-se, tocmai ti-am spus ca sinuciderea nu funct – si nu apuca sa termine ce vroia de zica.

Lama lucioasa a cutitului patrunse prin organele interne ale Taniei lasand-o fara suflare.

-Matusa, spuse Darriot cu voce tremuranda. Tu ai avut grija de mine, m-ai crescut, esti totul pentru mine. Te iubesc dar ce am facut trebuia facut, chiar daca regret nespus de mult.

“Oare de cand sunt asa rece? Oare de cand am un cub de gheata in loc de inima?”, se gandi fata.

Tania ii zambi, iar “Inteleg scumpa mea. Te iubesc!” fura ultimele ei cuvinte. Cazu iar pe podeaua care acum era rosie din cauza picaturilor de sange ce o colorau.

Darriot privea cum scara blocului era incercuita numai de politisti si oameni de la criminalistica. Zona era incadrata de benzi galbele ce opreau iesirea. Patru oameni scoteau doi saci negri ce contineau cu siguranta cadavrele. Un al treilea sac se arata in final, fiind si acesta carat de doi oameni, unul din ei carand intr-o punga un colier, un colier cu o piatra, o piatra cu o crapatura urata pe mijloc, crapatura de care era mandra.

Daca ar fi putut ar fi varsat lacrimi. Se intoarse si pleca. Un politist trecu practic prin ea fugind catre locul crimei. In momentul acela, ca o recapitulare a ceea ce se intamplase ii aparu in fata ochilor: lama cutitului iesind din trupul Taniei dupa oribila sa fapta, remuscarile, momentul intoarcerii lamei si sinciderea. Isi aminti si cum pica deasupra matusii sale, isi aminti si cum inainte sa isi dea ultima suflare varsase cativa stropi sarati de lacrimi durerande peste trupul inert al femeii.

Mari pasul catre lumina alba si calda ce ii aparu in fata, catre opusul norului rece care ii marcase pana si viata de dupa moarte. Nu se mira ca o lumina alba ii aparu in fata si nu altceva. Pana la urma salvase poate alte zeci, poate sute de vieti in schimbul a trei. Nu isi regreta faptele, mai ales stiind ca matusa sa, mama sa, Josh si chiar si eventualele urmatoare victime ce acum isi vor trai viata in pace ii erau recunoscatori, constienti de asta sau nu.